Cetatea Grădiștea
În apropierea satului Valea-Grădiştei, pe culmea Dealului Muierii (478 m), în punctul numit „La Cetate’’, se găsesc urmele unei cetăţi dacice.
Biserica parohială cu hramul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Grădiştea, sat de reședință al comunei Grădiștea, județul Vâlcea, este o construcție din caramidă, în formă de corabie, prevăzută cu o singură turlă, amplasată deasupra pronaosului, având și rol de clopotniță, prezentând în interior și în exterior o influență a arhitecturii brâncovenești.
Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi afla; bateţi şi vi se va deschide.
Că oricine cere ia, cel care caută află, şi celui ce bate i se va deschide.